În țara noastră și în Uniunea Europeană, incinerarea e mai puțin comună decât înhumarea. Totuși, ea câștigă popularitate. Chiar și printre români, mulți iau în calcul acest mod de a ieși din viață. Când vine vorba de ales între incinerare și înhumare, nu putem spune că vreuna dintre aceste două practici este superioară celeilalte, întrucât fiecare are propriile avantaje. De exemplu, incinerarea este o practică modernă și igienică, cu mulți susținători la nivel mondial.
Din punct de vedere etic și estetic, incinerarea este o variantă demnă. Se pune mult mai mult accent pe suflet decât pe trup. După moarte, trupul este un rest trecător și nefolositor.
Încă de la introducerea ei în țară, incinerarea a fost o practică facultativă. Aceasta este o opțiune doar dacă, înainte de moarte, persoana sau rudele ei își exprimă dorința pentru realizarea ei. Cu alte cuvinte, incinerarea poate fi privită și ca un simbol al libertății personale și al conștiinței, o dovadă de acceptare a realității și a diferențelor dintre viață și moarte.
Multe biserici creștine acceptă incinerarea întrucât ea nu contravine dogmelor religioase. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă promovează înhumarea, nu incinerarea, pe baza tradiției. Totuși, mulți ortodocși aleg incinerarea. Aceștia văd focul, după Biblie, ca o formă de purificare.
Incinerarea are și un scop utilitar. Din punct de vedere ecologic, este mai practică incinerarea, deoarece întregul proces pe care îl desfășoară natura în câțiva ani, focul îl finalizează în doar o oră.
Incinerarea mai poate fi privită și ca un instrument democratic. Ea nu promovează vanitatea și luxul, cum se întâmplă adesea cu înhumările. Ci, promovează egalitatea oamenilor. În fața focului, ca și în fața lui Dumnezeu, toți suntem egali.
Doctorul bucureștean Iacob Felix a introdus practica incinerării în țara noastră. El o promova din motive igienice. Istoria incinerării în România a început cu aproape un secol în urmă, pe data de 7 martie 1923, când a fost înființată Societatea Română de Incinerare numită Cenușa. Cinci ani mai târziu a fost ridicat și un crematoriu cu același nume, iar în primul său an de activitate au fost incinerate acolo 262 de persoane decedate.
Din punct de vedere legal, românii pot opta atât pentru înhumare, cât și pentru incinerare cu privire la corpul lor după moarte. De exemplu, dacă ești în căutarea unui serviciu de incinerare umană în Brașov, poți apela la compania noastră Funerare Besliu, iar noi ne vom ocupa pentru tine de tot ceea ce ține de această practică.
Incinerarea este legiferată prin Art. 80 din Noul Cod Civil (2011) în care se vorbește despre Respectarea voinței persoanei decedate. O persoană are, în viață, dreptul să-și transmită, celor pe care îi lasă în urmă, dorința de a fi înhumată sau incinerată. Dacă nu a menționat acest lucru, pot să-și exprime voința, în această ordine: soțul, părinții, rudele până la gradul al patrulea inclusiv, legatarii universali sau cu titlu universal, primarul comunei, orașului sau municipiului unde a avut loc decesul. Întrucât, așa cum am spus și mai sus Biserica Ortodoxă nu promovează incinerarea, se ține cont și de apartenența confesională a persoanei decedate.
Prima etapă a procesului de incinerare este constatarea decesului. Urmează apoi îmbălsămarea și toaletarea, așezarea defunctului în sicriu și depunerea acestuia la capela crematoriului sau la altă capelă, organizarea ceremoniei de rămas bun. Toate aceste servicii sunt oferite de companii ca a noastră, iar costurile, în general, sunt mai scăzute decât în cazul înhumării.
Întregul proces de incinerare durează câteva ore. Însă, cei care trebuie să preia cenușa pot aștepta mai mult, deoarece este necesară mai întâi prelucrarea rămășițelor.