Ce este priveghiul si care este rolul lui — o întrebare pe care multe familii ne-o pun la primul telefon, pentru că obiceiul se păstrează aproape peste tot în țară, dar puțini mai știu exact ce presupune. Pe scurt, priveghiul este veghea de dinaintea înmormântării: timpul în care familia, rudele și apropiații stau lângă cel plecat, se roagă pentru sufletul lui și își iau rămas-bun.
Cuvântul vine de la „a veghea”. Nu întâmplător: în tradiția noastră, cel adormit nu este lăsat singur în nopțile dinaintea înmormântării. Cineva rămâne mereu alături — cu o lumânare aprinsă, cu o rugăciune, uneori doar cu tăcerea.
Priveghiul nu este o simplă adunare înainte de slujbă. În credința ortodoxă, el are un sens spiritual limpede: cei prezenți se roagă pentru iertarea păcatelor și pentru odihna sufletului celui plecat, iar familia primește, prin prezența celorlalți, un sprijin pe care nicio vorbă nu-l poate înlocui.
Pentru cei rămași, aceste ore au și un rol sufletesc. Statul lângă cel drag, în liniște, ajută la acceptarea pierderii. Mulți ne spun, după ani, că priveghiul a fost momentul în care au reușit cu adevărat să își ia rămas-bun. Priveghiul este, de altfel, doar una dintre etapele ritualului ortodox de înmormântare, care continuă cu slujba, drumul spre cimitir și pomenirile.
Odinioară, priveghiul se ținea acasă, în camera cea bună, iar vecinii și rudele veneau pe rând, zi și noapte. Obiceiul acesta încă se păstrează la sat. La oraș, însă, cel mai des priveghiul are loc la capela cimitirului sau într-un spațiu special amenajat, unde persoana decedată este depusă până la înmormântare.
Niciuna dintre variante nu este „mai corectă”. Alegerea depinde de spațiul disponibil, de tradiția familiei și de rânduiala locului. În jurul Brașovului, de pildă, multe familii țin încă priveghiul acasă, potrivit obiceiurilor de înmormântare păstrate în zona Brașovului, în timp ce în cartierele orașului capela a devenit regula.
Înainte de depunere, persoana decedată este pregătită cu grijă: toaletare, îmbrăcare, așezare în sicriu. Aceste etape sunt făcute de obicei de personal specializat, iar familia poate transmite dorințe legate de haine sau de felul în care dorește să arate ultimul rămas-bun.
La priveghi ard lumânări — la capul celui adormit stă de obicei una mai mare, toiagul — și se tămâiază din când în când. Lumânarea amintește de lumina lui Hristos și de nădejdea învierii; despre semnificația lumânărilor aprinse pentru cei adormiți am scris pe larg separat. Lângă sicriu se așază icoana, sfeșnicul și florile aduse de cei care vin.
În serile de priveghi, preotul citește rugăciuni cunoscute în popor drept „stâlpi” — fragmente din Evanghelie citite la capul celui adormit. Rânduiala diferă de la o parohie la alta, așa că cel mai sigur este să întrebați preotul când vine și ce trebuie pregătit.
Cât durează? De regulă, priveghiul ține una sau două seri, în funcție de ziua înmormântării. Nu există o durată impusă — contează ca cel plecat să nu rămână singur și ca familia să aibă timpul de care are nevoie.
Dacă mergeți la priveghi, câteva gesturi simple sunt de ajuns: aprindeți o lumânare, vă închinați, transmiteți condoleanțe familiei și păstrați un ton scăzut. Se pot aduce flori — crini, garoafe, crizanteme, în culori sobre — sau o coroană, în funcție de apropierea față de cel plecat.
Amintirile împărtășite în șoaptă despre cel adormit sunt binevenite și aduc adesea mângâiere. De evitat sunt discuțiile zgomotoase, glumele și întrebările despre împrejurările morții, care pot răni familia. Uneori, simpla prezență spune mai mult decât orice cuvânt.
Priveghiul rămâne unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale noastre: nimeni nu pleacă singur și nimeni nu rămâne singur în durere. Dacă aveți de organizat un priveghi și nu știți de unde să începeți — capelă, toiag, sfeșnic, tămâie sau legătura cu preotul — ne puteți suna oricând la 0725 386 244. Suntem disponibili non-stop și vă putem prelua grijile practice, ca dumneavoastră să aveți liniștea acestor ore.