Ce simbolizează coliva și de ce se prepară atunci când moare cineva?

Coliva a început să fie preparată de către creștinii ortodocși după săvârșirea minunii Sfântului Teodor, care a avut loc la 50 de ani de la moartea sfântului, în perioada anilor 361-363 în vremea împăratului Iulian Apostatul.

Împăratul, dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat un ordin împărătesc prin care îl obliga pe guvernatorul orașului Constantinopol să stropească alimentele vândute în piețe cu sânge jertfit idolilor, chiar în prima săptămână a Postului Mare. Dar Sfântul Teodor s-a arătat în vis Arhiepiscopului Eudoxie din Constantinopol și i-a spus acestuia să le zică creștinilor să nu cumpere nimic din piață și să mănânce în loc grâu fiert îndulcit cu miere, exact așa cum se prepară și coliva până în ziua de azi.

Inițial, coliva a fost consumată pe post de aliment, dar apoi, a devenit mai populară ca preparat pentru pomenirea morților. De fapt, grâul însuși simbolizează trupul mortului deoarece hrana principală a oamenilor este pâinea, care se face din grâu.

În ziua de azi coliva este privită și ca un simbol al credinței ortodoxe în nemurire și în înviere. Domnul Iisus Hristos a înfățișat boabele de grâu ca simboluri ale învierii deoarece și ele, odată plantate în pământ, mai întâi putrezesc și apoi încolțesc și dau rod, exact ca trupul omului care după moarte mai întâi putrezește pentru a se ridica din nou din morți la cea de-a doua venire a lui Iisus Hristos.

Chiar și dulciurile și celelalte ingrediente cu gust savuros din colivă au o însemnătate aparte. Ele reprezintă virtuțile sfinților sau celor răposați pomeniți la parastas sau dulceața vieții de apoi de care sperăm că se bucură cel trecut în neființă.

Coliva se leagănă ca o expresie a legăturii celor rămași în viață cu cel adormit, dar și ca un alt semn al învieri, ca și în momentul săvârșirii Sfintei Liturghii când preoții leagănă sfântul aer deasupra Darurilor, în momentu citirii Crezului și până se rostește expresia: Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Această legănare reprezintă cutremurul care s-a produs în momentul morții și al învierii Domnului Iisus Hristos.

La parastase, coliva se pregătește de către rudele și cei apropiați ai persoanei decedate și se duce la biserică. Ea se ridică acolo cu o lumânare înfiptă în ea și aprinsă în semn de întâlnire a sufletului celui decedat cu Dumnezeu, cel care a dat viață fiecăruia. Cu alte cuvinte, coliva simbolizează și nădejdea oamenilor în înviere și în reunirea cu Dumnezeu și o jertfă a celor în viață deoarece prepararea acesteia necesită oarecare efort.

Un alt obicei creștinesc este turnarea câtorva picături de vin pe colivă. La Liturghie, preotul toarnă peste colivă câteva picături de vin care simbolizează sângele vărsat de Mântuitor pe cruce, pentru păcatele tuturor.

Cât de des mai prepară creștinii colivă în ziua de azi?

În calendarul ortodox sunt mai multe date în care are loc pomenirea morților. De-a lungul anilor, mai multe sâmbete sunt dedicate lor și atunci se organizează slujbe de pomenire la care se obișnuia ca participanții care au pierdut pe cineva să prepare colivă, s-o ducă la biserică pentru a fi sfințită și s-o împartă cu alți credincioși care să se roage la rândul lor pentru cei trecuți în neființă.

De asemenea, colivă se prepară și pentru parastase. La anumite intervale de timp după moartea cuiva se organizează aceste slujbe numite parastase în cadrul cărora se pomenește numele persoanei decedate și preotul se roagă pentru iertarea păcatelor sale.

Coliva însă necesită un oarecare efort din partea celui care o prepară, efort pe care nu mulți și-l permit în ziua de azi când totul parcă se derulează pe repede înainte și fiecare este ocupat cu treburile cotidiene. Din fericire însă, există firme ca a noastră care oferă o gamă largă de servicii funerare și îi pot îndruma pe clienții lor către firme de catering sau restaurante de unde pot procura colivă gata preparată, pe care s-o ducă la biserică.

Coliva se prepară din ingrediente simple, mereu la îndemână, și indiferent de rețeta folosită gustul ei este aproape același. Un gust care trezește românilor nostalgie și care îndeamnă la tăcere și reculegere.