Cum se ține doliul, cât durează și ce presupune tradiția — sunt întrebări firești pentru oricine a pierdut de curând pe cineva drag. Doliul este o perioadă firească din viața oricărui om: felul în care ne exprimăm durerea și, în același timp, respectul față de cel plecat. Regulile nu vin dintr-o lege scrisă, ci din tradiția românească, iar mai jos le găsiți pe cele mai importante.
Doliul este modul în care cei rămași își exprimă regretul și își descarcă șocul emoțional după moartea unei rude sau a unui prieten. Are o dimensiune interioară — reculegerea, amintirea, rugăciunea — și una exterioară, legată de obiceiurile românești: hainele închise la culoare, retragerea din viața socială, pomenirile. Ambele au același rost: să dea durerii un cadru în care poate fi trăită și, cu timpul, vindecată.
Biserica Ortodoxă nu impune o perioadă de doliu — nici măcar nu obligă la ținerea lui. Reperele vin din tradiție: pentru membrii familiei apropiate (părinți, soț, copii, frați), românii țin doliu un an; pentru persoane apropiate, dar fără legătură de sânge, doliul se ține de regulă 40 de zile.
Cele 40 de zile nu sunt întâmplătoare. În credința ortodoxă, în acest răstimp sufletul celui adormit mai trece pe la locurile unde a trăit, apoi este purtat spre judecata care îi hotărăște locul de odihnă până la Judecata de Apoi. De aceea, la 40 de zile se face o pomenire importantă, iar pentru mulți acest prag marchează și încheierea doliului strict.
Fiind o chestiune de tradiție, nu de regulă bisericească, doliul se ține în primul rând după cum simte fiecare. Există totuși câteva obiceiuri respectate aproape peste tot. Hainele negre sau închise la culoare — un obicei moștenit încă din vremea Imperiului Roman — se poartă pe toată durata doliului, pentru că aceste culori sunt asociate tristeții și suferinței. Se evită evenimentele sociale de amploare: nunți, botezuri, petreceri. Unii bărbați nu se bărbieresc în primele 40 de zile, până la prima pomană mare — obicei ținut mai ales la sate, care poate fi prelungit după dorința fiecăruia.
În casă, în multe zone se acoperă oglinzile în primele zile după deces, iar deasupra ușii se prinde o pânză neagră care rămâne 40 de zile. Sunt gesturi care anunță comunitatea că familia este în doliu și îi cer, tacit, înțelegere.
Pragurile doliului se leagă de pomeniri. Prima are loc la trei zile (de regulă chiar ziua înmormântării), apoi la nouă zile, la 40 de zile, la trei, șase și nouă luni, la un an și apoi anual, până la șapte ani. Pomenirea de 40 de zile — „slujba de ridicare a doliului” în unele zone — și cea de un an sunt cele mai importante: la ele familia dă de pomană haine, alimente sau obiecte, în amintirea celui plecat. Rânduiala completă a slujbelor o găsiți în articolul despre ritualul de înmormântare ortodox, iar despre rostul lumânărilor aprinse la aceste soroace am scris în articolul despre semnificația lumânărilor la cimitir.
Doliul are și o parte nevăzută, care nu ține de haine sau de calendare. Durerea pierderii se trăiește diferit de la om la om: unii plâng mult, alții amuțesc, iar amândouă reacțiile sunt normale. Încercați să nu vă izolați complet — vorbiți despre cel plecat cu cei apropiați, priviți fotografii, mergeți la mormânt când simțiți nevoia. Dacă însă apăsarea nu se ridică deloc după multe luni, dacă nu mai puteți lucra sau dormi, este posibil ca doliul să fi alunecat spre depresie, iar atunci ajutorul unui psiholog nu este o rușine, ci un sprijin real.
În primele zile după deces, când durerea e cea mai mare, formalitățile pot copleși. Ne puteți lăsa nouă drumurile și actele — suntem disponibili non-stop la 0725 386 244 sau pe pagina de contact.