Moartea în concepția oamenilor din vechime

Moartea a reprezentat un fenomen fascinant pentru oameni încă din cele mai vechi timpuri. Ba mai mult, odată cu trecerea timpului, oamenii au dezvoltat chiar o obsesie în legătură cu moartea și cu ceea ce se întâmplă după moarte. Unul dintre cele mai populare mituri despre moarte este că, la sfârșitul vieții, vei vedea o lumină puternică, adică lumina de la capătul tunelului. De asemenea, se crede că moartea este foarte dureroasă.

În antichitate, oamenii au creat culturi închinate unor zeități ale morții, precum: Anubis și Osiris din Egipt sau Hades și Thanatos din Grecia. Aceste personaje mitologice s-au bucurat de un respect deosebit de-a lungul veacurilor și vor rămâne probabil pentru totdeauna în istoria omenirii.

În Mexic, la fel ca și în alte țări din America Centrală, moartea este personificată și venerată, purtând numele de La Santa Muerte.

Moartea a căpătat imaginea unei figuri scheletice, care poartă o coasă în timpul secolului al XV-lea. Din acea perioadă a început să poarte numele de Îngerul Morții sau Malach HaMavet, Îngerul Întunericului și al Luminii. Acestea sunt nume din folclorul rabinic și talmudic.

Întorcându-ne la antichitate, niciun alt popor din întreaga lume nu a devenit atât de cunoscut precum egiptenii pentru cultura lor dezvoltată în jurul acestui fenomen atât de firesc și totuși atât de temut. Ca multe alte popoare din ziua de azi, egiptenii nu credeau că moartea este finalul, ci că ea reprezintă doar o trecere de la viața de zi cu zi, către lumea de dincolo. De asemenea, egiptenii credeau că în viața de apoi omul are nevoie de tot aceleași lucruri de care avem nevoie și noi, aici, așa că îi îngropau pe cei trecuți în neființă și cu o situație materială favorabilă, în morminte somptuoase, pline de bogății.

De asemenea, majoritatea zeităților din cultura egipteană, spre deosebire de cea greacă de exemplu, aveau legătură cu moartea.

Și grecii și-au imaginat moartea ca o trecere către o altă lume, una condusă de Hades și Persefona. În concepția lor, această lume era sub pământ. O străbăteau mai multe râuri, ca de exemplu: râul Acheron – al tristeții, Cocytus – al lamentării, Phlegethon – de foc, Styx – al urii și Lethe – al uitării. Grecilor, lumea nu era pustie. Era populată de Furii și Keres, ființe supranaturale ca și demonii din religiile creștină, iudaică și musulmană. Pe de altă parte, grecii nu vedeau moartea ca pe ceva rău. Știau că e inevitabilă și că o experimentează toți oamenii, buni sau răi. Chiar dacă și-au imaginat viața de apoi ca un tărâm întunecat, moartea nu era malefică.

Moartea în concepția românilor de demult

În viziunea înaintașilor noștri moartea reprezenta reintegrarea în natură. Această credință se presupune că a fost moștenită chiar de la strămoșii noștri dacii și a continuat să existe chiar și după ce creștinismul a prins rădăcini în inimile românilor.

O dovadă că și românii credeau în viața după moarte este balada Miorița. Versurile acesteia reflectă întocmai concepția despre moarte a românilor din vechime, care o acceptau și o îmbrățișau ca pe ceva firesc.

Românii au crezut mult timp și în soartă, iar unii dintre noi credem și astăzi în acest concept. În lucrarea sa, Descriptio Moldaviae, Dimitrie Cantemir spune că românii cred că ziua morții este hotărâtă de Dumnezeu și că nimeni nu o poate schimba. Această idee se găsește și la scandinavi de odinioară, care susțineau că firul vieții fiecărui om este deja bătut în cuie.

În ziua de azi moartea încă este privită ca un fenomen trist, o experiență dură atât pentru cel care trece prin ea, cât și pentru cei dragi ai lui. Și, cel mai probabil, nimeni și nimic nu va schimba această concepție a noastră, a oamenilor, despre moarte.

Dar există din fericire și moduri prin care poți trece mai ușor printr-o astfel de încercare. De exemplu, când pierzi pe cineva drag, poți apela la o agenție de pompe funebre. Aceasta te poate ajuta cu înmormântarea. Poți, de asemenea, să faci terapie sau să te înconjori de prieteni și familie. Ei te pot ajuta să accepți pierderea și să mergi mai departe.