Obiceiuri crestine la inmormantare: randuiala si folclor

Obiceiuri crestine la inmormantare există multe, dar între rânduiala și folclorul care le însoțesc este o deosebire pe care puțini o mai fac astăzi: o parte dintre ele țin de rânduiala Bisericii și au temei liturgic, iar altele sunt tradiții populare adăugate de-a lungul secolelor, frumoase uneori, dar fără legătură cu învățătura creștină. Când organizați o înmormântare, această delimitare vă scutește de griji inutile: știți ce cere preotul cu adevărat și ce rămâne la alegerea familiei.

Ce tine de randuiala bisericeasca

Miezul creștin al înmormântării este slujba și rugăciunea, nu obiectele și gesturile din jurul lor. De rânduiala Bisericii țin, în esență, câteva lucruri.

Spovedania și împărtășania celui aflat pe patul de moarte, atunci când mai este cu putință: de aceea se cheamă preotul înainte de sfârșit, nu doar după. Lumânarea aprinsă la căpătâiul muribundului și toiagul așezat apoi în mâinile celui adormit simbolizează lumina lui Hristos care călăuzește sufletul — un simbol liturgic, nu o superstiție. Icoana așezată pe pieptul celui decedat și crucea de la căpătâi mărturisesc credința în Înviere.

Urmează slujba înmormântării propriu-zisă, cu stâlpii (citirile din Evanghelie), panihida și prohodirea — despre desfășurarea lor am scris pe larg în articolul despre etapele ritualului ortodox de înmormântare. Tot de rânduială țin pomenirile de după înmormântare, coliva — ca simbol al morții și învierii, după bobul de grâu din Evanghelie — și formula de pomenire „Dumnezeu să-l ierte”, care este de fapt o scurtă rugăciune.

Ce este obligatoriu si ce nu

Dacă întrebați un preot ce este cu adevărat de neocolit, răspunsul este scurt: slujba înmormântării și rugăciunea pentru cel adormit. Restul — mâncărurile de la pomană, numărul lumânărilor, culoarea hainelor, pânza neagră de la poartă — sunt rânduieli locale sau tradiții de familie. Biserica nu le interzice, dar nici nu le cere. Doliul însuși, purtat 40 de zile sau un an, este o expresie a cuviinței și a durerii, nu o poruncă bisericească: important este ce se petrece în suflet, nu cât de neagră este haina.

Ce tine de folclor, nu de credinta

O serie întreagă de gesturi păstrate cu sfințenie în multe familii nu au, de fapt, temei creștin. Spargerea unei căni sau a unui vas la scoaterea sicriului din casă vine din credința precreștină că zgomotul sperie spiritul și îl împiedică să se întoarcă. Banii puși pe pieptul celui decedat, „pentru vămi”, amintesc de moneda pe care anticii o așezau pentru luntrașul Charon — un împrumut păgân, nu o învățătură a Bisericii. Bocetul tocmit, cu femei chemate special să jelească, ține de spectacolul funerar arhaic, nu de rugăciune; la fel și îngroparea unor obiecte dragi în sicriu, oglinzile acoperite sau găina dată peste groapă.

Aceste obiceiuri fac parte din zestrea culturală a satului românesc și merită cunoscute ca atare — le-am adunat în articolul despre tradițiile populare românești la o înmormântare. Dar dacă nu le respectați, nu ați greșit cu nimic față de credință. Preoții chiar descurajează unele dintre ele, tocmai pentru că mută atenția de la rugăciune la temeri fără temei — mai multe despre acest subiect găsiți și în materialul despre superstițiile legate de înmormântare.

Cum impacati randuiala cu traditia familiei

În practică, cele două straturi conviețuiesc de sute de ani și nu trebuie să alegeți dramatic între ele. Un reper simplu: ceea ce ține de slujbă și de rugăciune se stabilește cu preotul; ceea ce ține de obiceiul locului rămâne la latitudinea familiei. Dacă bunica ține la pânza neagră de deasupra ușii, nimic nu vă oprește să o puneți. Dacă cineva vă spune că „musai” trebuie bani pe icoană, puteți refuza senin: rânduiala bisericească nu cere așa ceva.

Când aveți îndoieli, întrebați preotul paroh — este cel mai potrivit să despartă rânduiala de adaos. Iar pentru toată partea de organizare, de la pregătirea celui drag până la legătura cu biserica și cimitirul, echipa Funerare Beșliu din Brașov vă stă alături non-stop la 0725 386 244, cu respect atât pentru credință, cât și pentru tradițiile familiei dumneavoastră.