Obiceiuri creștine săvârșite la capelă, în biserică sau cimitir după decesul unui membru al parohiei

Slujba de înmormântare și toate celelalte lucruri pe care le fac creștinii ortodocși în numele rudelor și prietenilor adormiți pot fi privite ca un examen de durere pe care trebuie să-l susțină familia unei persoane decedate. Fiecare sarcină, indiferent dacă este impusă prin lege, sau familia răposatului o face doar din dragoste pentru acesta, este un motiv în plus de durere. Dar Biserica Ortodoxă pe de altă parte ne învață că nu ar trebui să plângem și să suferim atunci când pierdem pe cineva drag.

Credința ortodoxă ne învață că trebuie mai întâi să murim, să lăsăm în urmă viața aceasta materială, să lăsăm trupul vremelnic să putrezească și apoi să înviem sub o formă cu totul și cu totul diferită.

Pentru sufletul celui răposat, un lucru foarte important este ritualul creștin de înmormântare. În cadrul acestuia se respectă o serie de Obiceiuri creștine cu privire la înmormântare despre vom discuta pe larg în articolul de față.

Clopotele

În sfânta Biserică, atunci când are loc decesul unui membru al parohiei, se obișnuiește anunțarea evenimentului prin tragerea clopotelor. Acest obicei are o însemnătate simbolică și amintește de trâmbița pe care o vor suna îngerii Mântuitorului înainte de cea de-a doua venire a sa.

Clopotele se mai trag și în timpul slujbelor, marcând astfel momentele importante din cadrul acestora. Ele pot fi privite ca o chemare divină către cele sfinte.

Lumânările

În ziua de astăzi, românii apelează la un furnizor de Servicii funerare Non-stop in Brasov sau în orașul în care locuiesc pentru spălarea trupului celui decedat, îmbălsămarea acestuia, îmbrăcarea acestuia cu haine pentru înmormântare și transportul funerar. După săvârșirea tuturor acestor sarcini însă, trupul poate fi depus la capela bisericii unde urmează să aibă loc slujba de înmormântare, iar acolo poate avea loc priveghiul.

La priveghi, persoanele care vin să-și ia rămas-bun de la cel decedat aduc câte două lumânări, una pentru acesta și una pentru îngerul său. La fel ca multe alte obiecte utilizate în practicile ortodoxe, și lumânările au o însemnătate profundă întrucât se crede că lumina lor călăuzește sufletul persoanei decedate către Dumnezeu. Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: Eu sunt lumina vieții: cel ce-Mi urmează Mie, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Slujba stâlpilor

Stâlpii sunt niște rugăciuni speciale, care se citesc lângă sicriul celui decedat. Rostindu-le preotul cere lui Dumnezeu odihnă veșnică pentru sufletul celui răposat. Aceste rugăciuni se spun într-o atmosferă solemnă, liniștită, încărcată de emoție.

Apostolul și Evanghelia

Apostolul și Evanghelia povestesc despre învierea morților. Noi, creștinii, avem cu toții nădejde în această înviere și am făcut din ea un scop al vieții creștine. Din Evanghelie citește tot preotul, dar Apostolul este citit de cântăreț.

Tot la priveghi se mai citește de asemenea și Psaltirea de către paraclisier. Dacă paracliserul nu este prezent, atunci psalmii se citesc de către o persoană mai evlavioasă din rândul celor prezente la priveghi.

Moliftele

Moliftele sunt trei rugăciuni speciale care au puterea de a dezlega orice blestem și în cadrul los se cere de la Dumnezeu iertare pentru toate păcatele, sufletești și trupești și odihnă alături de cei drepți. Tot prin aceste rugăciuni se cere pentru trup revenirea lui la starea originală și anume transformarea sa în pământ, așa cum era înainte ca Dumnezeu să-l fi zidit.

Veșnică Pomenire

Cu siguranță ai auzit de foarte multe ori rostindu-se expresia Veșnică Pomenire când vine vorba de obiceiurile creștine de înmormântare. Această expresie se rostește pentru ca sufletul celui răposat să fie pomenit în Împărăția lui Dumnezeu. Mare atenție însă când folosești această expresie! Nu se spune Veșnica Pomenire, așa cum mulți spun în mod eronat, ci Veșnică Pomenire.

Crucea

Crucile cu care se maschează mormintele creștinilor sunt o dovadă a faptului că aceștia au făcut parte din Biserica lui Iisus Hristos în timpul vieții. Prima cruce care se pune la capătul mormântului, imediat după îngropare, este una simplă din lemn, iar în decurs de un an aceasta se înlocuiește cu una rezistentă, din piatră sau marmură.