Obiceiuri vechi legate de moarte practicate de români

În tradiția ortodoxă viața unui om începe odată cu concepția și se continuă până la veșnicie. Pentru ortodocși, moartea nu este sfârșitul vieții. Este o etapă necesară pentru a trece la cele veșnice. Este un eveniment rânduit de Dumnezeu, pe care trebuie să-l experimenteze fiecare om.

Legat de moarte și de înmormântare, creștinii respectă o serie de obiceiuri și tradiții care încep încă din momentul în care o persoană se apropie de trecerea în neființă.

Când cineva este pe moarte, cei apropiați apelează la preot. Acesta va oferi muribundului o ultimă spovedanie și împărtășanie. De asemenea, în astfel de momente se aprinde o lumânare la căpătâiul persoanei care se apropie de moarte pentru ca lumina acesteia s-o călăuzească pe lumea cealaltă odată ce sufletul se va desprinde de trup și își va începe călătoria către Dumnezeu.

Există bineînțeles și situații în care decesul se produce brusc și are loc departe de casă și de cei dragi. În astfel de situații, rudele persoanei decedate apelează la o agenție de pompe funebre pentru repatrierea trupului său și organizarea unei ceremonii funerare în țară.

Obiceiuri românești vechi legate de moarte

În ziua de azi, din punct de vedere logistic, organizarea unei înmormântări este ceva foarte simplu. Trebuie doar să suni la o firmă de servicii funerare. Reprezentanții ți vor spune tot ce trebuie să știi despre cum să organizezi o ceremonie funerară.

Pe vremuri, românii se ghidau după tradiții pentru a organiza o ceremonie ca la carte. Aceste tradiții le învățase, în principal, preotul și Biserica. De asemenea, le-au transmis rudele și prietenii mai în vârstă, cu mai multă experiență.

#1 Imediat după deces

Odinioară, la scurt timp după ce o persoană își dădea ultima suflare, familia îi spăla corpul cu apă curată, îl stropea cu agheascmă și îl îmbrăca în haine curate. Pentru bărbați se foloseau de obicei costume negre și cămăși albe și pantofi în general noi, iar pentru femei fuste negre și cămăși sau bluze albe, călcate și de asemenea pantofi noi. De asemenea, în cazul femeilor, mai ales celor în vârstă, să foloseau și baticuri, tot de culoare neagră sau o altă culoare închisă. Acum însă, nu familia, ci o firmă de pompe funebre se ocupă de toate aceste lucruri.

Un alt vechi obicei presupune legarea mâinilor și a picioarelor persoanei decedate. Acest vechi obicei se practica la un moment dat în aproape toate regiunile țării, mai ales în zonele rurale. De asemenea, înainte ca mortul să fie așezat în sicriu, sicriul era înconjurat de trei ori cu un recipient în care ardea tămâie pentru alungarea spiritelor rele.

În sicriu mâinile decedatului se încrucișează pe piept și sub ele se pune o icoană sfințită cu Sfânta Treime, Maica Domnului sau sfântul al cărui nume îl poartă persoana decedată.

#2 Înainte de înmormântare

După deces și până la înmormântare se organizează priveghiul. Acum trupurile persoanelor decedate se depun la capela bisericii de care acestea aparțin, dar odinioară priveghiul era organizat acasă.

Priveghiul are loc în prima și cea de-a doua seară de după deces, iar în a treia zi are loc înmormântarea.

Persoanele care participă la priveghi salută rudele persoanei decedate rostind expresia Dumnezeu să-l / s-o ierte! și aduc cu ele flori în buchete cu un număr par de fire.

#3 Convoiul mortuar

În ziua înmormântării, dacă sicriul era păstrat în casă, românii de demult aveau grijă să scoată trupul decedat pe ușă cu picioarele înainte și să-l conducă în convoi mortuar pe ultimul drum.

Convoiul mortuar avea o ordine prestabilită. În fața convoiului umbla întotdeauna un credincios care căra crucea ce urma a fi pusă la căpătâiul mortului. Acesta era precedat de persoane ținând în mâini coroane funerare, icoane și steaguri. După cei care purtau flori se așeza preotul și cântăreții. Sicriul era cărat cu o mașină sau un dric funerar, iar în spatele sicriului mergeau rudele persoanei decedate.

Nici acest obicei al convoiului mortuar nu a făcut față timpului și schimbărilor produse în epoca modernă deoarece astăzi trupurile persoanelor decedate nu mai sunt păstrate în casă și din punct de vedere religios, se pune mai mult accent pe slujba propriu-zisă de înmormântare decât pe evenimentele care o precedau.