Obiceiuri legate de moarte la romani

Obiceiuri legate de moarte la romani s-au păstrat sute de ani în folclor, sub forma unor credinte, semne și gesturi care însoțesc „marea trecere”. Ele nu descriu desfășurarea înmormântării propriu-zise, ci felul în care satul românesc a înțeles moartea: ca pe un drum al sufletului, care trebuie vestit, ușurat și însoțit cum se cuvine.

Multe dintre aceste credințe țin de tradiția populară, nu de învățătura oficială a Bisericii, dar ele spun mult despre sensibilitatea cu care înaintașii noștri priveau despărțirea de cei dragi.

Semnele care prevestesc moartea

În credința populară, moartea nu vine nevestită. Cântecul cucuvelei pe casă, urletul prelung al câinelui, găina care cântă cocoșește sau icoana căzută din perete erau socotite semne că cineva din casă „e chemat”. La fel, visele cu apă tulbure, cu dinți căzuți sau cu rude plecate care „te strigă” erau povestite cu teamă în tot satul.

Aceste semne nu aveau rolul de a speria, ci de a pregăti: familia își lua răgaz să se împace, să ceară iertare și să nu lase cuvinte nespuse.

Lumânarea de trecere

Poate cea mai puternică credință populară este cea a lumânării aprinse în ceasul morții, numită „lumânarea de trecere” sau „toiagul”. Se spune că cel care moare cu lumânare aprinsă în mână are lumină pe drumul sufletului, iar a muri „fără lumină” era socotit unul dintre cele mai mari neajunsuri.

De aici grija, păstrată până azi, ca lângă cel aflat pe patul de moarte să vegheze cineva cu lumânarea pregătită, iar după deces să ardă mereu o lumânare la căpătâiul lui.

Oglinda acoperită și ceasul oprit

În casa în care s-a petrecut un deces, oglinzile se acoperă cu pânză, de obicei neagră. Credința populară spune că sufletul, care mai zăbovește prin casă, nu trebuie să se vadă în oglindă ori să rămână „prins” în ea. Tot atunci se oprește ceasul, ca semn că timpul celui plecat s-a încheiat, și se deschide o fereastră, ca sufletul să poată ieși liber.

Sunt gesturi simbolice, pe care multe familii le fac și astăzi, chiar dacă nu le mai cunosc întotdeauna povestea.

Sufletul și cele 40 de zile

O credință adânc înrădăcinată spune că, timp de 40 de zile, sufletul celui plecat rămâne aproape de locurile și de oamenii pe care i-a iubit. De aceea, în această perioadă se aprind lumânări, se duce apă și se împart milostenii, iar la 40 de zile se face pomenirea cea mare, socotită momentul în care sufletul „își ia rămas-bun”.

Din aceeași credință vine și obiceiul de a nu lăsa casa pustie și de a păstra doliul: pânza neagră la poartă, hainele cernite, abținerea de la petreceri.

Bocetele, durerea cântată

Bocetul este una dintre cele mai vechi forme ale folclorului funerar românesc. Femeile satului, uneori bocitoare anume chemate, își cântau durerea în versuri libere, în care povesteau viața celui plecat și îl petreceau pe ultimul drum. În unele zone s-a păstrat și „Cântecul zorilor”, cântat în zorii zilelor dintre deces și înmormântare.

Astăzi bocetul se aude tot mai rar, dar el rămâne o mărturie a felului în care durerea își găsea glas și se împărțea cu întreaga comunitate.

Banul, apa și celelalte daruri pentru drum

Folclorul vorbește despre drumul sufletului ca despre o călătorie cu vămi. De aici obiceiul de a pune în sicriu sau în mâna celui plecat un bănuț, „plata vămilor”, și de a-i așeza alături obiecte dragi. Tot pentru drum se dă de pomană apă, se împart colaci și se dăruiesc lucruri „peste groapă”.

Apa cărată timp de 40 de zile la o casă din vecini, colacul dat peste mormânt, găina dată groparului: fiecare zonă are darurile ei, cu același rost — ca sufletului să nu-i lipsească nimic pe drum.

Ce mai rămâne azi din aceste credințe

Multe dintre aceste obiceiuri s-au simplificat sau au rămas vii doar la sat, dar ele continuă să însoțească, discret, aproape orice înmormântare românească: lumânarea de la căpătâi, oglinda acoperită, doliul, pomenile. Despre desfășurarea propriu-zisă a ceremoniei am scris pe larg în articolul despre tradițiile românești la o înmormântare, iar despre zilele de pomenire de peste an, în cel dedicat pomenirii morților.

Pentru rânduiala potrivită în familia dumneavoastră, cereți sfatul preotului — el poate deosebi ce ține de credință și ce ține de folclor. Iar dacă aveți nevoie de sprijin în organizarea unei înmormântări în Brașov, ne găsiți non-stop la 0725 386 244 sau pe pagina de contact.