Ritualul de înmormântare ortodox — etapele și tradițiile lui — s-a păstrat în România aproape neschimbat de generații. În credința ortodoxă, moartea este momentul în care sufletul părăsește trupul și pornește spre judecata faptelor sale, iar familia îl petrece pe cel plecat urmând o rânduială precisă: de la lumânarea aprinsă la căpătâi până la pomenirile de peste ani. Obiceiurile pot diferi ușor de la o zonă la alta, dar datinile de bază sunt aceleași peste tot.
Tradiția cere ca la capul celui aflat în ultimele clipe de viață să ardă o lumânare, care să-i călăuzească sufletul către ceruri. Dacă omul moare fără lumânare aprinsă la căpătâi, familia duce preotului o lumânare mare, înfășurată într-un prosop alb; preotul o va aprinde la fiecare slujbă oficiată între Paște și Înălțare, pentru ca sufletul celui plecat să ajungă totuși la lumină.
Trupul este spălat, îmbrăcat cu haine noi, așezat în sicriu și stropit cu agheasmă. De la biserică, familia ia lumânări, tămâie și cărbune, sfeșnic, icoană, cruce și toiag. Icoana și crucea se așază pe pieptul celui adormit, iar sfeșnicul stă la capul lui, cu lumânări aprinse. Preotul parohiei este anunțat și vine să citească Stâlpii — rugăciunile pentru odihna celui plecat — în fiecare dintre cele trei zile cât ține priveghiul. Tot acum familia pregătește coliva, colacii, batistele și pachetele care se vor sfinți și se vor împărți la înmormântare.
Cel adormit este vegheat trei zile și trei nopți, timp în care toți cei care doresc pot veni să-și ia rămas-bun. Familia se îmbracă în negru, iar în ziua înmormântării apropiații poartă panglici negre de doliu. Deasupra ușii casei se prinde o pânză neagră, care rămâne acolo 40 de zile — tot atât cât familia ține doliul strict. Despre ce presupune această perioadă am scris pe larg în articolul despre cum se ține doliul.
La capătul celor trei zile de priveghi, trupul este dus la biserică, unde preotul oficiază slujba de înmormântare. În cadrul ei există momentul în care cei prezenți trec, rând pe rând, pe la sicriu pentru ultimul rămas-bun. Detaliile slujbei și pregătirea locului de veci se stabilesc din timp cu preotul. Multe familii au deja cavou sau loc în cimitir; dacă nu, locul de veci se poate obține prin parohie sau prin administrația cimitirului.
Convoiul funerar are o ordine păstrată cu strictețe: în față merge cel care poartă crucea, urmat de purtătorii coroanelor, ai steagurilor și ai sfeșnicelor; după ei vin preotul și cantorul. La mijlocul convoiului se află sicriul — odinioară purtat în car mortuar, astăzi într-o mașină specială — iar în urma lui merg familia și apropiații. Convoiul îl petrece pe cel plecat de la locul priveghiului la biserică și apoi la cimitir. În unele zone, cortegiul se oprește la răscruci sau la poduri, unde preotul rostește ectenii scurte.
După coborârea sicriului în mormânt urmează pomana de înmormântare: o masă în memoria celui plecat, la care sunt poftiți toți cei care au participat. Dacă ziua cade în post, bucatele se pregătesc de post, după rânduiala creștină. La nouă zile de la înmormântare are loc prima slujbă de pomenire, la care familia împarte din nou pachete. Urmează pomenirile de 40 de zile — cea mai importantă, când se crede că sufletul își primește locul de odihnă — apoi cele de la trei, șase, nouă și 12 luni, și mai departe în fiecare an, până la împlinirea a șapte ani. La toate se aprind lumânări, al căror rost l-am explicat în articolul despre semnificația lumânărilor la cimitir.
Rânduiala de mai sus cere multe drumuri, acte și pregătiri, exact în zilele în care familia are cel mai puțină putere pentru ele. Dacă doriți, putem prelua noi partea organizatorică — de la actele necesare înmormântării până la transport, sicriu și pregătirea pomenii — astfel încât dumneavoastră să rămâneți alături de cei dragi. Suntem disponibili non-stop la 0725 386 244 sau pe pagina de contact.