Importanța parastaselor.

Importanța parastaselor. De ce organizăm parastase pentru cei plecați de lângă noi?

Indiferent de condiția noastră socială, de cât am agonisit în această viață sau dacă suntem erudiți sau nu, la un moment dat, cu toții ne luăm rămas bun de la cei dragi și părăsim această lume. Dar asta nu înseamnă că legătura noastră cu cei de aici va înceta vreodată.

În general oamenii, și mai ales creștinii, nu-i uită pe cei decedați după înmormântare, ci se preocupă de pomenirea lor spunând rugăciuni și organizând pomeni și parastase. În ziua de azi însă, este puțin mai dificil să faci pe cont propriu totul ca la carte. Cu durere în suflet pentru pierderea suferită și bombardat de informații de tot felul, uneori e greu să pui totul la punct și să te gândești:

  • când trebuie să dai de pomană?
  • ce dai de pomană?
  • cui oferi mâncarea și lucrurile pe care vrei să le dăruiești în numele celor dragi?
  • unde este cel mai bine să organizezi un parastas?
  • în ce constă de fapt un parastas?

Toate aceste dileme și multe altele devin cu atât mai dificil de rezolvat cu cât pierderea persoanei dragi este mai proaspătă. Dar, din fericire, există agenții de servicii funerare precum Funerare Besliu – o companie de servicii funerare Brașov, care îți stă la dispoziție cu tot ce ai nevoie când vine vorba nu doar de înmormântare, ci și evenimente importante legate de acest ritual precum parastasele.

Compania noastră Funerare Besliu îți pune la dispoziție nu doar servicii complete de înmormântare, ci și posibilitatea de a organiza în locul tău parastase pentru ca tu să te poți concentra pe propria vindecare și să poți trece mai ușor peste pierderea suferită.

Care este semnificația parastasului?

Parastasul este o slujbă specială care se organizează pentru persoanele trecute în neființă. Denumirea ei provine de la cuvântul grecesc parastasis care înseamnă a sta în rând cu cineva sau a mijloc pentru cineva. În religia creștină se crede că prin post, rugăciune și priveghere putem ajuta sufletele celor răposați să primească mai ușor iertare de la Dumnezeu. Pentru fiecare dintre noi viața este o șansă de a ne îngriji de propriul suflet, dar după moarte nu mai putem face nimic pentru curățarea lui și de aceea avem nevoie de ajutorul celor dragi.

Când se organizează parastasele în religia ortodoxă?

Conform Bisericii Ortodoxe parastasele se organizează în următoarea ordine:

  • la trei zile după deces – în cinstea Sfintei Treimi și în amintirea Învierii Domnului;
  • la nouă zile după deces – în amintirea celui de-al nouălea ceas când Mântuitorul Hristos, înainte de a muri pe cruce a făgăduit tâlharului care a crezut în el raiul;
  • la patruzeci de zile după deces – pentru ca tot așa să se înalțe sufletul răposatului la cer, cum s-a înălțat și al Mântuitorului;
  • la trei, la șase și la nouă luni după deces – în cinstea Sfintei Treimi;
  • la un an după deces – obicei preluat din vechime când creștinii prăznuiau zilele de moarte ale sfinților și martirilor, ca zi de naștere pentru viața de apoi;
  • în fiecare an după deces, timp de șapte ani – în amintirea celor șapte zile ale creației.

Unde se fac parastasele și ce împărțim celor prezenți?

Parastasele se pot face în Sfânta Biserică, după săvârșirea Liturghiei, acasă sau la mormântul răposatului. Mai rar ce-i drept, există persoane care fac parastase și la sfințirea unei fântâni, a unei troițe, a unei biserici sau al unui alt loc.

Nu există reguli în legătură cu numărul de pachete pe care le poți oferi de pomană și nici cu conținutul acestora. În general, se face un număr de pachete multiplu de 3, dar nu se consideră o greșeală dacă se oferă mai multe sau mai puține pachete.

Într-un pachet pe care urmează să-l oferi cuiva în cadrul unui parastas poți să incluzi alimente, calde sau reci, dar și obiecte de veselă ca de exemplu: căni, farfurii, linguri, furculițe ori cuțite sau lucruri mici cum ar fi un prosop. Pachetul se oferă de obicei alături de o lumânare, spunând: primește această pomană pentru sufletul (numele), iar cel care primește pachetul trebuie să răspundă cu: Bogdaproste! Să fie primit! (Dumnezeu să îl/o ierte!)

iconPhone
Suna acum!