Sfintii Trei Ierarhi: de ce sunt sarbatoriti impreuna

Sfintii Trei Ierarhi: de ce sunt sarbatoriti impreuna este o întrebare cu o poveste frumoasă în spate. Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur – trei dintre cei mai mari învățători ai creștinătății – sunt prăznuiți laolaltă pe 30 ianuarie, deși fiecare are și ziua lui de cinstire în calendar. Sărbătoarea comună nu este o întâmplare, ci răspunsul Bisericii la o dispută veche de aproape o mie de ani.

Disputa care a născut sărbătoarea

În secolul al XI-lea, la Constantinopol, credincioșii ajunseseră să se împartă în tabere: unii îl socoteau cel mai mare pe Vasile, pentru rânduiala și fapta lui; alții pe Grigorie, pentru adâncimea gândirii; alții pe Ioan, pentru puterea cuvântului. Potrivit tradiției, cei trei ierarhi i s-au arătat episcopului Ioan Mauropous și i-au spus că înaintea lui Dumnezeu sunt egali, cerând să fie prăznuiți împreună.

Așa a apărut sărbătoarea din 30 ianuarie, cu un mesaj care nu și-a pierdut actualitatea: darurile diferite nu se compară, ci se prețuiesc împreună. Fiecare dintre cei trei a slujit aceleiași credințe, pe drumul lui.

Sfântul Vasile cel Mare, omul faptelor

Vasile cel Mare, arhiepiscop al Cezareei Capadociei în secolul al IV-lea, a fost un teolog de primă mărime, dar mai ales un om al acțiunii. În vreme de foamete a hrănit săracii din resursele Bisericii și i-a îndemnat pe bogați să împartă din prisosul lor. A întemeiat lângă Cezareea un întreg așezământ de bolnițe și adăposturi pentru bolnavi și nevoiași – „Vasiliada” – socotit înaintașul spitalelor de mai târziu.

De la el au rămas scrieri fundamentale, printre care comentariile la Cartea Facerii și la Psalmi, precum și Liturghia care îi poartă numele, săvârșită și astăzi de zece ori pe an în bisericile ortodoxe.

Sfântul Grigorie Teologul, apărătorul dreptei credințe

Grigorie de Nazianz, prieten apropiat al lui Vasile, a fost chemat la Constantinopol într-o vreme în care credința ortodoxă era contestată, iar comunitatea adânc dezbinată. Prin predicile sale – între care celebrele „Cinci Cuvântări Teologice” despre Sfânta Treime – a reușit să întărească din nou credința în capitala imperiului.

Pentru limpezimea cu care a vorbit despre Dumnezeu, Biserica i-a dat un titlu purtat doar de foarte puțini: „Teologul”. Din viața lui rămâne pilduitor curajul de a spune adevărul chiar și atunci când mulțimea îi era potrivnică.

Sfântul Ioan Gură de Aur, predicatorul inimilor

Ioan, patriarh al Constantinopolului, și-a primit numele de „Gură de Aur” pentru darul cuvântului: predicile lui erau directe, vii, pe înțelesul tuturor. Vorbea des despre milostenie și despre datoria față de cei săraci și nu s-a sfiit să critice luxul și nedreptățile de la curtea imperială – ceea ce l-a costat scaunul patriarhal și l-a dus în exil, unde a și murit.

De la el au rămas comentarii ample la Evanghelia după Matei și la epistolele Sfântului Pavel, precum și Liturghia care îi poartă numele – cea săvârșită duminică de duminică în bisericile noastre.

Tradițiile zilei de 30 ianuarie

Praznicul Sfinților Trei Ierarhi este și o zi a pomenirilor: în multe locuri, credincioșii dau de pomană și aprind lumânări pentru cei adormiți, iar la biserici se aduc pomelnice. Fetele tinere se roagă în această zi pentru o căsnicie bună, iar bătrânii spun că din această zi „se îngână” iarna cu primăvara.

Pentru că cei trei au fost mari învățători, ziua de 30 ianuarie a devenit și sărbătoarea școlilor de teologie din România și din întreaga lume ortodoxă. Despre rostul cinstirii sfinților și al rugăciunii către ei am scris pe larg în articolul despre motivele pentru care ne rugăm la sfinți.

Ce ne învață cei trei ierarhi astăzi

Fiecare dintre cei trei lasă o lecție care nu ține de epocă. Vasile ne amintește că credința fără faptă rămâne vorbă goală – grija față de cel bolnav sau sărac este ea însăși rugăciune. Grigorie ne învață să căutăm adevărul cu răbdare și să-l apărăm fără ură. Ioan ne arată că sinceritatea și curajul au un preț, dar și că un cuvânt spus la vreme poate schimba vieți.

Cei doi dintre ei au lăsat Bisericii și liturghiile purtându-le numele – iar despre puterea acestei slujbe, mai ales pentru cei plecați dintre noi, puteți citi în articolul dedicat Sfintei Liturghii ca rugăciune pentru cei adormiți.

Praznicul din 30 ianuarie rămâne, în fond, o invitație simplă: să prețuim darurile diferite ale oamenilor de lângă noi și să aducem, după puteri, mai multă lumină în jur – prin faptă, prin adevăr și printr-un cuvânt bun.