Cum poți obține ajutorul de înmormântare?

Ajutorul de înmormântare reprezintă o sumă de bani pe care statul o oferă persoanelor apropiate unui decedat pentru a acoperi cheltuielile înmormântării. Acest ajutor de înmormântare se stabilește în fiecare an prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat, iar suma oferită nu poate fi mai mică decât valoarea câştigului salarial mediu brut. Pentru a primi întregul ajutor de înmormântare, persoana decedată trebuie să fi fost asigurată în momentul decesului. Suma primită de persoana care se ocupă de înmormântare este în valoare de 5.380 lei (poate fi un membru al familiei sau o cunoștință care și-a luat responsabilitatea de a înmormânta decedatul) și este nerambursabilă. În cazul în care decedatul nu avea asigurare la stat, ajutorul de înmormântare constă în suma de 2.690 lei și este oferit unui membru din familie care este asigurat sau pensionar. Această persoană poate fi soțul sau soția, părinții, bunicii, tutorele sau copiii, fie aceștia naturali, adoptați sau încredințați spre creștere.

Dacă persoana care a trecut în neființă este un copil peste 18 ani care nu era apt de muncă, pentru a primi ajutorul de înmormântare, familia trebuie să prezinte suplimentar și un act medical prin care să ateste cauza care l-a făcut pe copil inapt de muncă.

Acte necesare pentru obținerea ajutorului de înmormântare.

Pentru a primi ajutorul de înmormântare, este necesar ca beneficiarul să meargă la Casa teritorială de Pensii sau la instituția de stat responsabilă cu gestionarea bugetului și să depună dosarul cu următoarele documente:

  • Cerere tip pentru ajutorul de înmormantare
  • Certificat de deces (original și copie)
  • Cuponul de pensie al persoanei decedate
  • Actul de identitate al solicitantului, certificat de naștere și/sau căsatorie (original și copie)
  • Documente din care să rezulte că solicitantul a suportat cheltuielile de înmormântare (factură și chitanță)

Dacă ai nevoie de ajutor cu întocmirea tuturor documentelor necesare, echipa Funerare Besliu îți poate oferi consiliere în acest sens.

În cât timp se poate obține ajutorul de înmormântare?

După ce dosarul cu acte a fost depus de către solicitant, ajutorul de deces se primește în maxim 3 zile lucrătoare.

Nu uita că poți solicita și pensia neîncasată din luna decesului.

Dacă persoana care a decedat este pensionar, trebuie să știi că pensia neîncasată din luna decesului se poate solicita de către soțul supraviețuitor, copii, părinți sau moștenitori legali. Această sumă se poate încasa în urma depunerii unui dosar la Casa teritoriala de Pensii, cu următoarele documente:

  • Cerere-tip
  • Certificatul de deces, în original şi copie
  • Actul de identitate al solicitantului (original şi copie)
  • Acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul (original şi copie)
  • Certificatul de moştenitor (original şi copie)
  • Copia talonului de plată a pensiei persoanei decedate, după caz
  • Ce poți face cu ajutorul de înmormântare acordat de stat?

Suma primită poate acoperi o mare parte din cheltuielile înmormântării sau chiar în întregime, depinde de pachetul funerar pe care familia îl alege. De exemplu, dacă o familie alege Pachetul Funerare Social in valoare de 990 lei oferit de Servicii Funerare Besliu, acesteia îi rămâne suma de 4.390 lei. Serviciile pachetului includ:

  • Sicriu din lemn de brad complet echipat
  • Cruce din lemn de brad inscripționată
  • Toaletarea decedatului (spălat/îmbracat)
  • Așezarea decedatului în sicriu
  • Manipulare sicriu
  • Transport sicriu
  • Depunere la capelă

Aici regăsești toate pachetele noastre funerare și vezi exact ce sumă din ajutorul de înmormântare îți poate rămâne în funcție de serviciile alese.


iconPhone
NONSTOP
iconWapp