Gesturi simbolice la inmormantare si semnificatia lor

Gesturile simbolice la înmormântare și semnificația lor ridică întrebări firești, mai ales celor care organizează pentru prima dată o ceremonie de rămas-bun. Aprindem lumânări, cerem iertăciune, aruncăm un pumn de pământ peste sicriu — și facem toate acestea aproape din instinct, fără să ne mai întrebăm de unde vin. Fiecare gest are însă un înțeles vechi, iar cunoașterea lui dă momentului despărțirii mai multă așezare.

De ce avem nevoie de gesturi în fața morții

Durerea despărțirii se lasă greu pusă în cuvinte. Gesturile vin în locul lor: spun ce inima nu poate rosti și îi leagă pe cei prezenți în același sentiment. Ele fac parte dintr-un limbaj mai larg, alături de simbolurile funerare din cultura românească — obiecte, culori și rânduieli care au fiecare rostul lor. Un gest făcut cu sinceritate aduce adesea mai multă mângâiere decât orice discurs.

Lumânarea aprinsă lângă cel plecat

Lumânarea este poate cel mai vechi simbol al despărțirii. Flacăra ei înseamnă lumină și nădejde: credința spune că ea însoțește sufletul pe drumul către Dumnezeu. În multe case, o lumânare arde la căpătâiul celui plecat de la constatarea decesului până la înhumare. Obiceiul continuă și după ceremonie — am explicat separat de ce aprindem lumânări la cimitir în zilele de pomenire.

Ultimul sărut și iertăciunea

Înainte de închiderea sicriului, cei apropiați sărută icoana așezată pe pieptul celui adormit sau mâna acestuia. Este gestul prin care își iau rămas-bun și, în același timp, își cer iertare. Iertăciunea are un loc central în rânduiala ortodoxă: despărțirea trebuie să se facă împăcați, fără supărări rămase nespuse. Rugăciunile de dezlegare citite de preot au tocmai acest rost.

Banul, toiagul și obiectele din sicriu

În tradiția populară, în sicriu sau în mâna celui plecat se așază un bănuț — „plata vămilor” pe care sufletul le-ar avea de trecut. Toiagul, lumânarea de ceară încolăcită care se aprinde la priveghi și la slujbă, simbolizează lumina care îi călăuzește drumul. În unele zone se adaugă o batistă, un pieptene sau un obiect drag. Biserica privește aceste obiceiuri cu îngăduință: țin mai mult de tradiția locului decât de rânduiala liturgică, dar nimeni nu le socotește nepotrivite.

Pământul aruncat peste sicriu

La finalul slujbei de la groapă, preotul și apoi cei prezenți aruncă un pumn de pământ peste sicriu, rostind „pământ ești și în pământ te vei întoarce”. Gestul pecetluiește mormântul și amintește de firea trecătoare a trupului. Pentru mulți, acesta este momentul cel mai apăsător al ceremoniei — dar și cel care ajută, încet, la acceptarea despărțirii.

Coliva, colacul și vinul turnat cruciș

Coliva din grâu fiert este simbolul învierii: bobul de grâu „moare” în pământ ca să rodească din nou. Ea se leagănă de către cei prezenți în timpul cântării „Veșnica pomenire”, semn al legăturii dintre cei vii și cel plecat. Vinul turnat cruciș peste sicriu, înainte de astuparea gropii, amintește de untdelemnul și vinul cu care era uns trupul în vechime. Colacul dat de pomană prelungește gestul: cei rămași dăruiesc, pentru ca sufletul celui plecat să aibă parte de milostenie.

Gesturi personale de rămas-bun

Dincolo de rânduiala bisericească, fiecare familie își găsește propriile gesturi: o scrisoare așezată lângă cel drag, o floare anume, un cântec care i-a plăcut. Ele diferă mult de la o zonă la alta — tradițiile românești de la o înmormântare arată cât de bogat este acest obicei al despărțirii. Niciun gest nu este greșit dacă vine din iubire și păstrează respectul momentului.

Dacă organizați o înmormântare și doriți ca fiecare rânduială să fie respectată așa cum se cuvine, echipa Funerare Beșliu din Brașov vă poate îndruma pas cu pas, la orice oră, la telefon 0725 386 244.