Planificarea propriei inmormantari: pasi personali
Planificarea propriei inmormantari: pasi personali – trei cuvinte care sperie pe mulți, deși în spatele lor stă un gest simplu de grijă față de familie. Nu este vorba despre a privi viața cu teamă, ci despre a lăsa lucrurile limpezi pentru cei dragi, într-un moment în care deciziile le-ar fi oricum grele. Despre motivele pentru care merită făcut acest pas am scris pe larg în articolul despre avantajele planificării din timp a propriei înmormântări; aici ne oprim la partea practică: ce decideți concret, cui spuneți și unde consemnați totul.
Pasul 1: ce decideti
Nu trebuie să stabiliți fiecare amănunt. Câteva decizii de bază acoperă aproape tot ce ar frământa familia:
- înhumare sau incinerare – cea mai importantă alegere, pentru că le desparte pe toate celelalte;
- tipul ceremoniei: slujbă religioasă completă, ceremonie restrânsă sau un rămas-bun simplu;
- locul: biserica, capela, cimitirul – mai ales dacă există deja un loc de veci în familie;
- sicriul sau urna, dacă aveți o preferință clară;
- bugetul aproximativ pe care îl considerați potrivit;
- dorințele legate de flori, pomeni și parastase;
- persoanele care ar trebui anunțate – rude îndepărtate, prieteni vechi, foști colegi pe care familia poate nu îi cunoaște.
Chiar și două-trei răspunsuri din această listă scutesc familia de ghicit. Fără indicații, cei rămași aleg adesea variante mai scumpe din dorința de a arăta respect, deși nu asta v-ați fi dorit.
Pasul 2: cui comunicati
O dorință pe care nu o știe nimeni nu ajută pe nimeni. Alegeți una sau două persoane de încredere – partenerul, un copil, un frate – și purtați discuția deschis. Nu trebuie să fie o conversație lungă sau apăsătoare; este de ajuns să explicați ce v-ați dori și de ce vreți ca ei să știe.
Merită să vorbiți cu mai mult de o singură persoană. Dacă dorințele sunt cunoscute doar de cineva care, la momentul respectiv, nu poate fi contactat sau este el însuși copleșit, informația se pierde. Iar când mai multe rude știu același lucru, se previn și neînțelegerile: nimeni nu mai poate susține că „mama și-ar fi dorit altceva”.
Spuneți-le celor aleși și unde se află documentul cu dorințele dumneavoastră. Aceasta este veriga cel mai des uitată.
Pasul 3: unde consemnati dorintele
Memoria discuțiilor se estompează, așa că punctul final este consemnarea în scris. Aveți câteva variante, de la simple la formale:
- Un document scris de mână, datat și semnat, păstrat acasă într-un loc cunoscut de familie – suficient pentru dorințele legate de ceremonie;
- Un plic lăsat unei persoane de încredere, cu mențiunea de a fi deschis la momentul potrivit;
- Testamentul notarial – potrivit pentru chestiuni patrimoniale, dar atenție: testamentul se deschide adesea după înmormântare, deci dorințele despre ceremonie trebuie să circule și separat;
- Un contract prealabil cu o firmă funerară, în care serviciile dorite sunt stabilite în scris – varianta cea mai sigură, pentru că dorințele devin obligații contractuale.
Oriunde ați consemna, recitiți documentul din când în când și actualizați-l dacă situația se schimbă: un loc de veci cumpărat între timp, o mutare, o schimbare de opinie.
Daca vreti sa mergeti mai departe
Pentru unii oameni, consemnarea dorințelor este de ajuns. Alții vor să rezolve și partea materială, ca familia să nu suporte costurile. În acest caz, pasul următor este un plan funerar plătit anticipat – am descris cum se încheie pas cu pas un plan funerar în avans într-un ghid separat, iar pentru cei care preferă plata eșalonată există planul funerar cu plata în rate.
Dacă doriți doar să discutați opțiunile, fără nicio obligație, ne găsiți la 0725 386 244. O discuție de informare nu vă angajează la nimic, dar vă poate limpezi ce anume merită consemnat.
