Superstitii la inmormantare in traditia romaneasca

Superstitii la inmormantare in traditia romaneasca există cu zecile, iar multe dintre ele se păstrează și astăzi, mai ales la sate, dar și în orașe. Oglinda acoperită, banul pus în sicriu, geamul deschis — sunt gesturi pe care le-ați văzut probabil la o înmormântare fără să știți de unde vin. Le prezentăm aici ca ceea ce sunt: obiceiuri populare moștenite, nu rânduieli bisericești și nu reguli obligatorii. Fiecare familie decide singură ce păstrează din ele.

Oglinzile acoperite in casa de doliu

Poate cea mai răspândită superstiție: în casa în care a murit cineva, oglinzile se acoperă cu pânză neagră sau se întorc la perete până după înmormântare. Credința populară spunea că sufletul, care mai zăbovește prin casă, s-ar putea „prinde” în oglindă sau că cel care se privește în ea în zilele de doliu atrage nenorocirea. O explicație mai simplă, dată de etnografi, este că oglinda ținea de vanitate și de viața obișnuită, nepotrivite într-o casă îndoliată.

Geamul deschis si lumanarea aprinsa

Imediat după deces, în multe zone se deschide o fereastră, „ca sufletul să poată ieși din casă și să-și găsească drumul”. Tot atunci se aprinde o lumânare care se ține la căpătâiul celui plecat — iar dacă omul a murit fără lumânare, se socotea de rău augur, motiv pentru care în trecut se veghea la căpătâiul muribundului cu lumânarea pregătită. Lumânarea aprinsă are și un temei creștin, ca simbol al luminii lui Hristos, ceea ce arată cât de strâns s-au împletit credința și obiceiul popular.

Banul la batista sau in sicriu

În sicriu ori legat în colțul unei batiste se pune un ban, „ca mortul să aibă cu ce plăti vămile” sau trecerea peste apă în lumea de dincolo. Este un obicei cu rădăcini foarte vechi, mult dinaintea creștinismului — grecii antici puneau moneda pentru luntrașul Charon. La priveghi și la înmormântare se împart și batiste cu lumânare și ban participanților, gest care ține de pomenire și de milostenie.

Ceasul oprit si apa varsata

În unele case se opresc ceasurile la ora decesului, ca semn că timpul celui plecat s-a încheiat, și se repornesc după înmormântare. Vasele cu apă din casă se varsă, pentru că apa ar fi „luat” ceva din trecerea morții; în alte zone, dimpotrivă, se lasă un pahar cu apă la fereastră timp de 40 de zile, „pentru sufletul care se întoarce să se răcorească”. Faptul că aceeași temă apare în variante opuse spune mult despre natura acestor credințe: ele diferă de la un sat la altul.

Drumul cortegiului si intoarcerea de la cimitir

Cortegiul funerar nu se oprește și nu se întoarce din drum, iar cine îl întâlnește se oprește și își face cruce — un gest de respect păstrat până azi și în trafic. La întoarcerea de la cimitir, participanții se spală pe mâini înainte de a intra în casă, uneori atingând soba sau fierul, „ca să lase moartea afară”. La masa de pomenire nu se ciocnesc paharele — se spune simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Ce spune Biserica despre aceste obiceiuri

Merită știut că Biserica Ortodoxă nu cere niciunul dintre aceste gesturi. Preoții fac de regulă distincția între rânduiala liturgică — slujba înmormântării, pomenirile, rugăciunile pentru cei adormiți, coliva — și adaosurile populare, pe care le tolerează atâta vreme cât nu iau locul credinței. Dacă o superstiție vă apasă sau vă sperie, cel mai sănătos este să întrebați preotul: veți primi aproape întotdeauna un răspuns liniștitor.

Nerespectarea unei superstiții nu aduce nimănui nenorocire — iar respectarea ei, acolo unde face parte din obiceiul familiei, nu este nici ea o greșeală. Aceste gesturi vechi au ajutat generații întregi să dea un rost ritmat primelor zile de doliu, și poate acesta este adevăratul lor sens.

Dacă vă aflați în fața organizării unei înmormântări și vreți să împăcați rânduiala bisericească cu obiceiurile familiei, vă putem îndruma cu tact și fără judecăți. Ne găsiți non-stop la 0725 386 244 sau prin pagina de contact.