De ce se pazeste mortul: credintele din spatele obiceiului

De ce se pazeste mortul — credintele din spatele obiceiului sunt mai vechi decât creștinismul însuși și s-au împletit, de-a lungul secolelor, cu rânduiala Bisericii. Regula nescrisă e cunoscută în toată țara: din clipa morții și până la înmormântare, cel plecat nu se lasă niciodată singur. Dar de ce, de fapt?

Nu ne oprim aici asupra felului în care se desfășoară veghea — despre asta am scris separat, în articolul despre ce este priveghiul și care este rolul lui. Aici ne interesează strict motivele: ce au crezut și ce mai cred oamenii că se întâmplă dacă mortul rămâne nepăzit.

Sufletul rămâne aproape trei zile

Cea mai adâncă rădăcină a obiceiului este credința că, în primele trei zile, sufletul nu s-a despărțit încă de tot de lumea aceasta. El ar rămâne în preajma trupului și a casei, își ia rămas-bun de la locurile și oamenii vieții lui.

Din această credință decurge datoria celor vii: sufletul aflat la început de drum nu trebuie lăsat fără însoțire. Rugăciunile rostite lângă sicriu, citirile și prezența tăcută a celor dragi sunt înțelese ca sprijin pentru un călător care abia a pornit. Tot de aici vine și rânduiala înmormântării a treia zi de la deces.

Ferirea trupului de rele

În credințele populare, intervalul dintre moarte și îngropare era socotit un timp de hotar, în care trupul rămâne vulnerabil. Cea mai cunoscută superstiție spune că nu trebuie lăsată nicio pisică — și, în unele zone, niciun alt animal — să treacă peste sau pe sub trupul celui decedat, altfel acesta s-ar putea preface în strigoi și s-ar întoarce să-i tulbure pe cei vii.

Alte credințe vorbesc despre duhuri rele care ar da târcoale casei îndoliate, atrase de pragul dintre lumi rămas deschis. Paza permanentă, oglinzile acoperite și geamul întredeschis prin care sufletul „să poată ieși” fac parte din același strat vechi de gândire — l-am descris pe larg în articolul despre obiceiurile legate de moarte la romani.

Lumina care nu are voie să se stingă

Lângă cel decedat arde neîntrerupt o lumânare sau o candelă — iar cineva trebuie să fie mereu acolo ca să vegheze flacăra. În credința populară, lumina călăuzește sufletul pe drumul lui și ține întunericul la distanță; a o lăsa să se stingă era socotit semn rău și lipsă de grijă față de mort.

Sensul creștin al acestui gest este nădejdea în viața veșnică: flacăra lumânării este rugăciune văzută. Despre această simbolistică am scris mai mult în articolul despre motivul pentru care aprindem lumânări la cimitir și la înmormântare. Practic, nevoia ca flacăra să nu se stingă a fost, secole la rând, un motiv foarte concret pentru care lângă mort stătea permanent cineva treaz.

Veghea ca datorie de respect

Dincolo de credințe, păzirea mortului este înțeleasă ca ultima datorie față de un om: să nu-l lași singur tocmai acum. Familia care veghează arată că cel plecat a contat, că despărțirea se face cu rânduială, nu în grabă.

În comunitățile tradiționale, o casă în care mortul ar fi stat singur ar fi fost aspru judecată. Veghea era și proba văzută a cinstirii — rudele, vecinii și satul întreg se schimbau cu rândul, ca prezența să nu se întrerupă nici ziua, nici noaptea.

Rădăcina practică: teama de moartea aparentă

Obiceiul are și o explicație cât se poate de lumească. În vremurile fără medici și fără mijloace sigure de constatare a decesului, teama de a îngropa un om doar leșinat sau căzut în comă era reală. Cele trei zile de veghe erau, printre altele, un răgaz de siguranță: cineva stătea permanent lângă trup tocmai ca să observe orice semn de viață.

Tot practică era și grija pentru trup într-o vreme fără posibilități de păstrare: cineva trebuia să fie mereu acolo, să se îngrijească de toate până la înmormântare.

Ce mai rămâne din aceste credințe astăzi

Astăzi, priveghiul se mută tot mai des din casă în capele special amenajate, iar partea de grijă practică o preiau serviciile funerare. Credințele vechi s-au mai estompat, dar miezul obiceiului a rămas neschimbat: cel plecat nu se lasă singur, iar despărțirea se face cu rugăciune și demnitate.

Dacă doriți să respectați rânduiala veghii și aveți nevoie de o capelă sau de îndrumare în organizarea acestor zile, echipa Funerare Beșliu din Brașov vă stă alături non-stop, la 0725 386 244.

Funerare Beșliu — servicii funerare non-stop în Brașov, cu pachete funerare la prețuri afișate pe site. Telefon: 0725 386 244.